În curs de procesare

Invata Limba Albaneza

Vrei sa inveti limba albaneza, dar ce cunosti despre limba, cultura si civilizatia albaneza?

Limba albaneză (sau "Shqip"/"Șchip") este o limbă vorbită de șase milioane de locuitori ai vestului peninsulei Balcanice, în sud-estul Europei. Limba albaneza este o limbă indoeuropeană și se crede că a fost derivată din limba ilirică vorbită în regiune acum două milenii, și nu aparține nici unui subgrup în cadrul familiei indo-europene, însă această idee este intens contestată de lingviști și istorici datorită faptului că Limba Iliră era o limbă centum, iar albaneza este o limbă satem.

Sunt două dialecte principale cu inteligibilitate mutuală limitată: Tosk și Gheg. Râul Shkumbin marchează limita geografică dintre cele două dialecte. Tosk este unul din cele două principale dialecte ale limbii albaneze. 

Dialectul tosk vorbit în sudul și centrul Albaniei, de către arbăreșii din Italia și de minoritatea albaneză din Grecia: çam și arvaniții, cât și de mici comunități de imigranți în Ucraina, Turcia, Egipt și Statele Unite. Arberesh și Arvanitika sunt varietăți (graiuri) ale dialectului tosk.

Limita geografică dintre dialectul tosk și cel Gheg, este râul Shkumbin din centrul Albaniei (care străbate și orașul Elbasan). Din această cauză, sudul Albaniei este numit în limbajul colocvial albanez "Toskeria". Vorbitorii dialectului Tosk sunt în proporții aproximativ egale creștini ortodocși și musulmani. Limba literară albaneză a fost alcătuită predominant pe baza dialectului tosk.

Gheg este cel de al doilea principal dialect ale limbii albaneze. Dialectul Gheg e vorbit în nordul Albaniei și de către albanezii din fosta Iugoslavie: Serbia (localitățile Preševo, Medvejia și Bujanovac, dar mai ales în regiunea autonomă Kosovo unde este vorbită de către 90% din locuitori), cei din Macedonia (nord-vest) și cei din Muntenegru (sud). Nordul Albaniei (demarcat de râul Shkumbin) este numit în limbajul colocvial albanez "Gegëria".

Vorbitorii dialectului Gheg sunt predominant musulmani, existând însă și importante comunități creștine romano-catolice (majoritari în regiunea Mirditia din nordul Albaniei). Importante minorități catolice trăiesc și în Kosovo sau de-a lungul coastei Adriatice.

Limba literară albaneză a fost alcătuită predominant pe baza dialectului tosk, fiind însă preluate și elemente din dialectul gheg. Dialectul tosk al limbii albaneze este limbă oficială a Albaniei. Albaneza este și una din limbile oficiale din Kosovo și Macedonia. (sursa wikipedia)

Resurse pe site-ul nostru:

Limba albaneza pentru copii

Cursuri limba albaneza

Filme in limba albaneza

Muzica in limba albaneza

Bucatarie (Arta culinara) albaneza

Papusi albaneze

Costume traditionale albaneze 

 

Ai nevoie de o traducere autorizata?

www.eurotranslator.ro - Traduceri autorizate, legalizate, apostilate

www.apostile-haga.ro - Apostilare si supralegalizare documente 

books-express.ro